Aripi de carton pentru zână, o activitate de creaţie pentru copii

Aripi de carton pentru zână, o activitate de creaţie pentru copii

Nu am crezut de la început  că propunerea mea făcută copiilor, ca să afacem nişte aripi de zână din carton, se va finaliza pentru că nu ştiam dacă şi Lukas va dori aripi .

creative kids crafts

Încerc să cred că stereotipurile nu sunt atât de mult treaba mea, așa că atunci când se ajunge la creșterea copiilor mei am încercat să evit ca să fac diferenţa între un copil „băiat – fată” . Nu vreau ca să îmi cresc copii având idei  de genul “acest lucru îl fac băieţii nu fetele “ şi invers . O fată sau un băiat trebuie să vadă la fel, şi să poată rezolva poblemele. Viaţa este mai frumoasă şi cu mai multe opţiuni, de ce să le îngrădim accesul spre ceva pentru că sunt fete sau sunt băieţi.

Restul ţine de preferinţa proprie a copilului indiferent dacă este fată sau băiat.

Deci dorinţa mea ca cei doi să fie la fel  pare a fi o luptă şi sunt pe cale să pierd. Nu le pot impune cea ce gândesc eu: fiului meu îi place totul cu roți și fiica mea iubește rozul, zanele, prinţesele şi joacă „dea casa”.

Aşa că atunci când i-am cerut lui Victoria să aleagă următoarea noastră activitate de creaţie din carton, alegerea de aripi de carton de basm a fost făcută rapid şi acceptată şi de Lukas.

În timp ce m-am dus să caut un carton, Victoria și Lukas au fost dornici să începă jocul.

Dacă urmau să fie zâne şi să zboare atunci aceasta treabă trebuie privită cu seriozitate.

Si pentru că Lukas e expert în condusul maşinilor imaginare sau de jucărie pe care le face să turuie prin casă, a decis că şi zborul e ca şi condusul unei maşini deci…..

Nu poţi să zbori până nu faci nişte lecţii de zbor, şi te pregăteşti. Aşa că ei au mers mai departe și au început să exerseze  prin camera de zi- zborul zânelor.

Între timp eu si cu Elena am ales  2 bucăti mari de carton provenite din nişte cutii de carton ce le aveam în garaj.  Elena fica mea cea mica urmărea cu interes ce fac eu, şi dacă pe mine mă inetresau cartoanele, atunci de ce să nu o intereseze şi pe ea. Şi pentru că nu ştia pentru ce le caut, ea le-a găsit întrebuintare: se poate dansa pe le.

În ciuda provocărilor reprezentate de Elena (1,5ani), care dansa pe carton, am reușit după un timp să aduc cartonul necesar pentru  aripile de zână în cameră. După atâta dans normal a trebuit să repar găurile din carton, am pus bandă de hârtie pe locurile în care vopseaua nu s-ar lipi.

Am rugat pe copiii să aleagă culorile pe care au să folosească pentru aripile lor de basm.

creative kids crafts

Și surpriză surpriză … amândoi au ales roz și violet. Am adăugat şi  nişte accesorii: sclipici pentru a face aripile să  arate mai feeric.

creative kids crafts

După ce am pictat o faţă a cartonului, am pus aripile de zână din carton pe sistemul de încălzire pentru ca ele să se usuce mai repede. Dar  pentru Victoria care era foarte nerăbdătoare să continue vopsirea aripilor, uscarea nu a fost suficient de rapidă, astfel că ea a “avut o idee”, să le sufle cu aer uscat. Dar după o vreme, obosită de atât suflat a renunțat și a decis că va aștepta mai bine pentru ca vopseaua  de pe cartonul ei de  aripi de zână să se usuce de la sine.

creative kids crafts

Atunci când ambele părți ale aripilor au fost pictate și uscate, am făcut niște găuri în spate și am folosit o panglică pentru a lega aripile de carton pentru micile mele zâne.

creative kids crafts

Şi Doamne am avut nişte zâne fericite care au zburau prin casă!

Confectiunarea de aripilor de carton de basm a fost foarte ușoară și copii și s-au distrat mult şi s-au jucat cu ele, doar că aveți nevoie  de răbdare  să se usuce vopseaua.

Ce am învățat facând aripile noastre  de carton pentru zâne “de basm”:

Răbdarea: a trebuit să așteptăm pentru ca fiecare parte a aripilor să se usuce înainte de a putea merge mai departe cu jocul nostru.

amestecare culorilor de bază: roșu + alb = roz și roșu + albastru = violet

Activitate artistica /au jucat teatru : cei doi copii şi-au luat rolul în serios s-au transformat in zâne mici care au zburat prin casă și au răspândit fericire peste tot în jurul lor.

După atâta zbor copii au avut poftă de mâncare .

Poate vreţi să vedeţi şi nişte coroniţe pentru zâne, nimic mai uşor căutaţi articolul despre cum am realizat aceste coroane de basm. Ele se potrivesc foarte bine cu aripile noastre de carton nu crezi?

Acum dacă ai aripi şi coroniţă poţi să participi la o petrecere pentru zâne.

Dacă nu vă este ceva clar în modul de execuţie puteţi pune întrebări.  Succes şi aştept fotografii cu zânele dumneavoastră care zboară cu aripi de carton, realizate de voi.