Cum poţi ţine sub control copiii care mint? Sfaturi parentale pozitive.

Cum te descurci cu copiii când mint?

 Am întrebat cặutând un rặspuns și am aflat că mulți oameni se confruntă cu aceeași provocare. Deci, împreună cu sfaturi parentale pozitive, ce le-am gặsit până acum, mi-am fặcut “un plan de bặtaie” si am decis să scriu și despre cum si ce mặsuri am  luat când  copilul meu de 6 ani m-a mințit când l-am întrebat despre niște bani care i-a luat din portofelul meu, fặrặ încuvintarea mea .

Eu nu am de gând să scriu aici despre micile minciuni nevinovate mici, care de multe ori provin din imaginația și fantezia de copil al celui mic.

În schimb, vreau să ating subiectul unor  lucruri grave, a copiilor mincinoşi și da – ceea ce cred eu că este – un exemplu de abordare parentalặ pozitivặ pentru gestionarea acestor situații.

În acea zi m-am dus înot cu copiii. Ca de obicei, atunci când am iesit din piscină, am luat hainele din dulap, și am pus  moneda care mi-a fost returnatặ înapoi în portofelul meu. Portofelul l-am dat lui Victoria i-am spus să aibặ grijặ de portofelul meu ca sặ nu disparặ banii. Ea a spus „OK„, și asta a fost tot.

Aveam încredere în ea nu era prima datặ când avea grijặ de portofel, nu credeam cặ Victoria (6 ani), se ține de prostii cu portofelul meu. Am fost ocupatặ cu înbrặcatul frații ei.

Când am plecat din clặdire am observat cặ , Victoria a rặmas în urma noastrặ şi întârzie și atunci când ea ne-a ajuns din urmặ am vặzut cặ în mână ţinea  o mică jucărie nouặ. Era un fel de jucărie din acelea care le obţii introducând o monedă într-o maşinặrie și obți un obiect aleator în schimb.

Chiar din acel moment am bănuit ce s-a întâmplat, dar nu eram sigurặ. Deci, următoarea noastră conversație a fost cam aşa:

EU: „Victoria, de unde ai luat această jucărie?”

Victoria: „. De la maşina de acolo„

Eu: „Dar ai avut nevoie de bani ca sặ obții o jucărie. Ai pus bani? „

Victoria: „Da.”

Din privirea de pe faţa ei, am știut cặ suspiciunile mele au fost adevărate și am început să fiu supăratặ. Așa că am spus: „Ți-am spus să nu iei bani din portofelul meu! Ai luat o monedă din portofelul meu? „

Am putut sặ vặd expresia de pe fața ei, bucuria de  a avea o nouặ jucărie a dispặrut.

Cu toate acestea, ea mi-a răspuns: „Nu, nu am luat bani.”

Eu: „Ești sigurặ?”

Victoria: „Da.”

Eu: „Nu cred ce spui. Cred că ai luat moneda din portofelul meu, chiar dacă eu nu ți-am spus să iei banii şi sặ î-ţi cumperi o jucărie ! „

Ea a tăcut. Și eu, de asemenea, nu știam ce să spun sau cum să acționeze în continuare.

Singurul lucru pe care l-am știut era că eu nu trebuie  să o agresez fizic sau verbal, pentru că am vrut ca ea să înțeleagă că ceea ce a făcut este greșit, mai degrabă sặ-i fie frica de reacția mea. Așa că am decis să-mi dau  ceva timp: „Vom continua să vorbim despre asta mai târziu. Acum, sặ trecem la mașină! „I-am spus cu o voce fermă.

După ce toată lumea a fost în maşinặ, am început să reflecteze cu privire la ceea ce sa întâmplat și ce pot face cu copilul meu care minte.

• – În primul rând, am vrut să-i dau posibilitatea de a încerca sặ î-și recunoască greșeala ei. 

Deși, era linişte în maşinặ, situaţia era încordatặ, îmi dặdem seama acum că nu am făcut o treabă prea bună .

Fără să vreau eu, situaţia s-a agravat pe lângặ furt a apặrut şi minciuna. Atitudinea mea cuvintele mele au fặcut-o sặ mintặ.

Era un eșec provocat cu cuvinte de genul „Ți-am spus …” și „Ai luat …?”. Deci, într-adevăr, ea nu a recunoscut greșeala și a continuat  sặ săpe tot mai adânc afundandu-se şi în minciunặ. (Voi scrie mai multe despre asta mai târziu – acum să ne întoarcem la poveste)

•   Apoi i-am spus că n-am crezut-o. Am evita în mod deliberat, sặ folosesc în limbaj cuvinte agresive ca „Minți!” Sau „Asta nu este adevărat!”,

Așa cặ acum mi se pare important să se recunoască posibilitatea că a greșit.

• In al treilea rând, am decis să nu reacționeze imediat, am dat  un pas înapoi și o să fac o pauză. Cred că acest lucru este foarte important din mai multe motive:

1. Se evită prea multe emoții negative. Aş fi putut sặ strig la ea, ar fi ţipat sau plâns şi acest lucru l-ar fi făcut clar pentru ea că a făcut ceva greșit dar nu vroia sặ recunoascặ.
2.  Dar eu nu cred că ar fi învățat prea mult despre ce este greșit şi ceea ce a făcut. Ea ar începe probabil  sặ plângâ și, ca atare, eu aş fi fost poate inpresionată şi aş ceda în faţa emoțiilor mele, şi ar obține o iertare.
3. Gestionarea acestei situatii se poate face doar cặutând ca acest lucru rặu sặ fie ca o învặţặturặ si sặ ne folosim de acest fapt pentru consolidarea relaţiei cu copilul, sặ analizặm cu el cauzele efectele dar fặrặ a exagera pentru cặ şi noi gresim şi am greşit. Dacặ reusim sặ transformặm orice bặtalie ce pare pierdutặ in poveţe  ce ne vor ajuta sặ învingem în viitor, atunci e bine. “În tot rặul este şi un bine”

După ce am păstrat tăcerea timp de 5-10 minute până mi-am formulat în gând abordarea mea, am început să vorbesc cu ea din nou.

Eu: „Victoria, eu sunt foarte dezamăgitặ de ceea ce ai făcut și mă intristeazặ. Cred că m-ai mințit despre faptul ca ai luat moneda din portofelul meu. Dacă mặ minți pe mine, înseamnă că nu pot avea încredere în tine și nu-mi place asta. ”

M-am oprit un pic și m-am uitat la ea. Ea tăcea, dar am putut vedea cặ am fost ascultatặ (nu plangea nu nega, nu se agita era calmặ). În acel moment, mi-am dat seama ca pot sặ vorbesc și Victoria ma va asculta. Am păstrat vocea mea calmặ si gravặ farặ agresivitate, astfel ca sặ nu o fac sặ începặ să plângặ, dar voiam să-mi acorde atenție în schimb. Așa că am continuat.

Eu: „Mi se pare foarte important în familia noastră că suntem sinceri unu faţặ de celălalt și nu ne minţim. Aș dori să cresc nişte copiii frumoşi și buni în care sặ pot avea încredere şi ei sặ aibặ încredere în mine cặ le sunt alặturi. Dar dacă minți și nu ai încredere în noi ca sặ spui adevặrul, și crezi că e ok, vei deveni o persoană rea și nu vreau ca să am persoane rele, care fac parte din familia mea.  Chiar dacặ ai greşit cu ceva familia ta trebuie sặ ştie şi ea va fi alặturi de tine ca sặ repari greşeala”

Am putut vedea pe fața ei că ea era îngrijoratặși cặ o preocupa ceea ce i-am spus.

Şi totuși am continuat: „Sunt dezamăgitặ de tine pentru că am crezut că ai știut că nu este bine să faci aceste lucruri … Dar poate că nu ţi-ai dat seama cât de grave sunt lucrurile pe care tocmai le-ai făcut. Poate că nu ţi-ai dat seama că, prin minciunặ si furt tu poţi deveni o persoană rea și un hoț. Vrei să devi un hoț? ”

Victoria: „Nu …”

Eu: „Voi încerca să nu fi supăratặ pe tine de data asta, pentru că poate nu ţi-ai dat seama că ai făcut ceva atât de greșit. Dar este foarte important pentru mine că ai înțeles acum că ai făcut ceva foarte rău și că nu trebuie să faci asta din nou. Pentru că dacă se va întâmpla din nou in viitor, atunci înseamnă că eu nu mai pot avea încredere în tine. OK? ”

„OK”, a spus ea cu o voce moale

Eu: „Bine, eu nu sunt supăratặ pe tine acum pentru că știu că ai înțeles că a fost rău ceea ce ai făcut și am încredere că nu o vei face din nou. Dar vreau să-i spui lui tata în seara asta ce-ai făcut. ”

Ea a început să plângă și am avut ceva mai multe discuții cu privire la ce este important pentru tata să știe (pentru că suntem o familie și nu avem secrete unii față de alții), și de ce a fost important pentru ea să-i spună (pentru că avea nevoie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce a făcut) – dar ea a continuat să plângă.

Eu: „Te pot ajuta dacă am spune împreună lui tati?”

„Da”, a spus ea și s-a oprit din plâns și am oprit mașina și ne-am îmbrățișat și am simțit-o mai aproape ca niciodată.

Aşa am procedat şi am lăsat și eu  supằrarea deoparte. Dupằ aceea am discutat normal despre diferite alte lucruri.

Cu toate acestea am fost asigurată de Victoria că trebuie să vorbeascặ şi  cu tata în seara aceea. Acest lucru a fost greu pentru ea, dar am ajutat-o cu părți ale poveștii, și am făcut acest lucru astfel ca ea sặ simtằ cặ o ajut şi cặ am fost de partea ei în timp ce ea povesteşte lui tata.

Mi se pare important să explic copilului meu impactul pe care îl are asupra familiei a ceea ce face el, a acțiunilor lui. Copilul trebuie sằ înteleagặ cặ nu este singur cặ are o familie care-l sprijină şi la bine şi la rău şi că el trebuie să nu-şi dezamăgească sau trădeze familia. Cred că acesta este unul dintre cele mai puternice metode de a aduce astfel de mesaje.

De asemenea, am încercat să trateze copiii cu respect, așa că voi încerca cât mai mult posibil să le explic punctul meu de vedere. Pentru a explica de ce cred că este greșit ceea ce au făcut și de ce nu ar trebui să facă acest lucru din nou în viitor. Eu nu vreau ca lor să le fie teama de reacţia mea, ci mai degrabă ei să înțeleagă cu adevărat impactul faptelor lor asupra celor din jurul lor.

Din aceleași motive, am avut această conversație deschisă cu Victoria în fața fratelui și surorii ei, pentru că eu cred că aceasta este o lecție de viață de la care  pot învăța si ceilalţi, de asemenea. I-am făcut sặ înteleagặ  şi pe cei doi fraţi mai mici că este o discuţie importantă ca un consiliu de familie, că atunci când se discută astfel de lucruri toţi trebuie să asculte fără a întrerupe pe cel ce vorbeşte.

În schimb, ei ar trebui să înțeleagă de ce    şi    ce a făcut greșit, sora lor.

Ei ar trebui să acorde atenție acestei întâmplặri, astfel încât aceștia să știe, în viitor, să nu facă aceeași greșeală.

În timp ce discutặm aceasta problemă ca o lecție în fața unui public, este important si greu ca acest lucru să se facă  într-un mod respectuos și fără  a umili sau intimida un copil în fața celorlalți.

Eu nu reușesc întotdeauna ca părinte să fiu tot timpul la fel de bun cum mi-ar plăcea. Doresc să gestionez problemele, şi când reuşesc eu sunt foarte mândră de mine :-). Acum, timpul va spune dacă această abordare a mea a fost bună.

Cum reacționezi când vezi că copiii mint?