Pagini de colorat toate gratuite pentru “artiştii în devenire” de numai 2 ani

Pagini de colorat toate gratuite pentru “artiştii în devenire” de numai 2 ani

Dacă îi dădeam să coloreze un desen, Elena  trăgea nişte linii în zigzac pe desen, aceste linii depăşeau conturul desenului şi nu aveau parcă nici o legatură cu desenul.

Ştiam că este mică şi la cei doi ani ai săi abia îşi coordona mişcările degetelor. În entuziasmul ei desena cu amândoua mâinile câteodată, ţinea creioanele strâns în mânuţele ei mici. Treaba ce o făcea ea era foarte serioasă,  dar liniile  nu se opreau unde vroia ea şi desenul ei nu semăna cu cel al fraţilor ei. Ea nu se da bătută, cand cei “mari” desenau şi ea trebuia să deseneze. Era atat de doritoare să înveţe, şi atât de încăpăţanată, …. dorea să desenezela fel ca fraţii ei.  Îmi punea creionul în mână şi prin mimica ei şi bolboroselile ei care le spunea mă făcea să înteleg ca vrea să  desenăm împreună.
4 CAPETE 2 SCRISE MARGINE

Şi uite aşa au început lecţiile de desen.
Eu desenam un cerc şi spuneam”faţa” şi ea repeta “ fata”
Puneam doua puncte ” ochii” şi ea arăta ochii ei şi spunea “hochii”
Trăgeam o linie curbată în sus sau în jos “ gura” şi ea spunea “gua”.
Faceam nişte linii pentru păr, spuneam “părul” şi ea  se prindea de păr işi ridica două şuviţe în sus şi spunea “pău”
Îi dădeam apoi ei creionul şi eu spuneam”faţa”, iar ea mâzgălea ceva. Apoi eu spuneam ochii, şi ea iar trăgea ceva pe hârtie. Şi jocul continua.
Desenul ei nu prea semăna cu o faţă, nu ştiam unde sunt ochii şi care e părul.
Am făcut jocul acesta cam două săptamani cu ea. A început să deseneze ceva care semana cu un oval dar în rest nu se întelegea nimic. Nu prea vedeam o evoluţie prea mare, era un joc care îi placea lui Elena şi îmi aducea creionul ca să desenăm. Într-o zi am desenat pe foi mari de hârtie, cu toţi copii şi surpriză Elena a reuşit pe o foaie mare să deseneze două puncte şi o linie care semana cu o gură. Era atat de încantată de ce făcuse încat mă tot trăgea să-mi arate opera ei. Da…. am fost surprinsă când a desenat şi părul. Atunci am înţeles că ea nu poate să îşi coordoneze bine mişcarea mâinii dar dacă desenul este mare şi cu linii de contur sunt groase ea va reuşi să deseneze mai usor.
Problema era însa că deşi casa era plină de cărţi de desenat, şi printam pentru ea desene, nu era suficient. Aşa ca Buni s-a pus pe trebă şi a făcut desene pentru Elena.
Pentru copiii foarte mici este important ca să vă jucaţi cu ei ca să înveţe cuvinte şi să exerseze mişcarea fină a degetelor. Dar trebuie să aveţi răbdare cu ei, învată greu. Pentru aceşti copii care nu ştiu să deseneze şi să coloreze e bine să le daţi planşe cu desene având doar conturul imaginiilor trasat cu linii groase.
V-am pregătit acesta galerie de  desene şi va promit că am să adaug şi alte desene noi.
Desene mari, cu linii de contur groase, cu linii punctate, … nu le mai enumăr o să le vedeţi şi voi.

Fiecare buton este pentru o singura pagina.   Daca doriti toate desenele acestui articol apasati pe toate butoanele

tabe  cap

Ce expresie are faţa   [wpdm_file id=4]   
Care este cel mai frumos păr ? (nr1)

plansa colorata-nr 1        [wpdm_file id=6]

plansa necolorata nr 1           [wpdm_file id=9]

Care este cel mai frumos păr ? (nr2) 

plansa colorata-nr 2  [wpdm_file id=7]

plansa necolorata nr 2 [wpdm_file id=8]

Să desenăm o faţa

plansa colorata-nr 3 [wpdm_file id=10]
plansa necolorata nr 3 [wpdm_file id=11]

Daca va place articolul si mai doriti lucruri asemanatoare, comentati si distribuiti adresa articolelor pentru ca si altii copii sa se bucure de ele