Mica prinţesă a lui tati este o fetiţă mare, tati discută lucruri serioase cu ea.

Ea este aproape  de două ori  mai înaltă  și de aproape  de 6 ori mai grea comparativ cu ziua în care ea  a intrat în lumea această mare, plangand.

Ea nu mai este micul bebelus, a crescut !!!!

Victoria este, de asemenea,  mai mare cu aproape 3 ani decât fratele ei, aceste lucruri se  adaugă cu siguranţă la impresia mea că ea este o fetiţă mare.

Cand s-a nascut Victoria locuiam in alta casa.

In casa unde locuim acum nu am nici un fel de punct de referință pe perete sau tocul de la uşă, referitorcare sa ne indice inaltimea ei cand era bebe. Doar in carnetul ei de sanatate sunt trecute cifre care indica faptul ca a crescut.

Deci, atunci când această mică printesă  a invatat sa vorbeasca si numară pana la 10 în 3 limbi sau ea explică în  felul ei lucrurile şi iese din situații dificile , pot să cred că ea a ajuns să fie o fată mare.

Permiteți-mi să explic ce vreau să spun . Astăzi  puţin mai devreme, a venit la mine , m-a privit în ochi și a întrebat:

– Tati , când mor copiii ?

– Copiii în mod normal nu mor ,  i-am răspuns .

– Dar de ce nu ? ( Da , celebra  întrebare „de ce?” ... )

– Copiii cresc mai mari , ei devin părinți și apoi mai târziu  bunici, i-am spus .

– Da tati , dar copiii , atunci când acestia sunt bunici, atunci când nu mor ? „

E o treaba serioasa , întrebările sunt grele, discutam ca doi oameni mari, aceste lucruri  trebuie să însemne că prinţesele de 5 ani sunt fete mari , nu?

Eu am fost chiar  corectat de propria mea fiică . Săptămâna trecută s-au dus într-o o excursie cu școla și s-a întâmplat să ştiu de la profesr că ea a dormit pe drumul de întoarcere. Cu toate acestea, în mod surprinzător, atunci când am întrebat-o: ” Te-ai culcat pe autobuz ? ” Ea mi-a răspuns : „Nu ! ” Înainte ca să am  ocazia de a reacționa , ea a continuat : „Nu am dormit pe autobuz, am dormit în autobuz tata ! ” Arată mi- o fata care ” ar trebui să ştie mai bine ” …

Deci, ce se întâmplă ? Întotdeauna am crezut că, creșterea copiilor este o călătorie care  dureaza 18 ani , 20 ani sau mai mult . Cu toate acestea, după 5 ani am impresia ca am călătorit mult mai repede pe acest drum  al copilăriei , acest lucru nu l-aş  fi crezut posibil vreodată înainte . Cunoștientizarea faptului că s-ar putea , și , probabil, va , continua cu această viteză pentru încă 15 ani , sau cam aşa ceva, este în același timp interesantă și foarte înspăimântătoare .

Dar, apoi, din nou , atunci când ea  plânge cu lacrimi de bucurie pe podea, cand ne jucam şi o gâdilam, sau atunci când ea se ghemuieşte în braţe la mine, pe canapea pentru o îmbrățișare, mă pot gândi doar la modul în care această prințesă din brațele mele este încă o mică fetiță .

Victoria e o fetiță care se bucură cand primeste o îmbrățisare părintească sau de o poveste ce o citim  o seara la culcare sau care acceptă un sărut ca cel mai bun medicament din lume .

Sigur , ea este fată mare , și totuși atât de mică ...

Postat pe 28 ianuarie 2013 pe  www.outnumbered.be  (tradusă din engleză de Buni)

Comentariul lui Buni:
Lânga casa lui Victoria este un cimitir, când Buni a fost la ei, era “ziua morţilor” , cimitirul era plin de flori ca o gradină.

Buni s-a dus cu cei mici in cimitir.

Acolo cei mici au văzut fotografii cu oameni in vârstă dar şi cu copii.
La intrebarea “cine sunt aceştia?”  Ea l-a spus ca sunt oameni ce au murit, si  tot ea le-a spus că toţi oamenii mor, după ce se nasc.

Iar Lukas a spus că “el nu vrea să moară”.

Lukas si Victoria au pus aceiaşi întrebare, “ De ce mor copii? “
Buni le-a spus că mor doar copii care nu mănâncă, şi se îmbolnăvesc sau cei care nu sunt cuminţi si pot să aibă un aibă un accident.
Victoria a întrebat şi pe tati care le ştie pe toate şi le lămureşte pe toate, căci tati este cel mai deştept. Vroia să o lămurească şi tati ce este cu aceasta problemă.

Moartea este ceva normal şi trebuie să o acceptăm mai devreme sau mai târziu.
De ce să nu privească copiii şi acest lucru ca un lucru inevitabil. Îi ferim când sunt copii de lucruri urâte şi neplăcute, dar nu le putem evita pe toate.
Care este vârsta la care putem vorbi despre moarte?
Ce bine este când cu un sărut poţi opri durerea.

Sărutul e un medicament pentru toţi mari si mici. Ce bine e când ai la cine să te cuibăreşti în braţe….. Niciodată nu eşti destul de mare pentru a nu-ţi dori să fi ocrotit în braţele cuiva.

E paşte….Hristos a înviat!